Mulțumiri
Îi mulțumesc soțului meu, fără de care această carte nu ar fi putut exista. Prezența lui în viața mea mi-a permis să conștientizez importanța fiecărei experiențe trăite. El mi-a dat curajul să împărtășesc lumii ingredientele necesare pentru relații perfecte. Demonstrându-mi iubire necondiționată din clipa în care ne-am cunoscut, am înțeles că relația perfectă există și că trebuie doar să o vedem. Îi mulțumesc soțului meu pentru susținere, încurajare și pentru că a crezut în mine mereu. Le mulțumesc copiilor mei pentru că m-au învățat să iubesc necondiționat și au contribuit la scrierea acestei cărți, prin simplul fapt că mi-au permis să scriu în fiecare zi.
Le sunt recunoscătoare tuturor persoanelor care au citit această carte în timpul scrierii ei, care mi-au oferit sfaturi și îndrumări pentru ca informațiile să fie cât mai plăcute pentru cititori: Florin Păsat, Diana Szabo, Silvia Ionescu, Ligia G. Marian, Mădălina Cotan, Adina Pestroiu, Andreea Claudia Ghimpeteanu, Oana Aurel.
Mulțumiri deosebite sunt îndreptate către Gina-Eugenia Richițeanu, pentru că m-a însoțit la fiecare pas, ajutându-mă să aleg cele mai potrivite cuvinte pe tot parcursul cărții. Îmi exprim recunoștința pentru Cristina Lorincz și Maria Claudia Wotsch pentru munca lor atentă și îngrijită, astfel ca această lectură să curgă impecabil. Îi mulțumesc Marinelei Timofte pentru susținerea ei în tipărirea cărții. Îi mulțumesc lui Valentin Dogaru pentru că mi-a oferit unul dintre cele mai importante unelte, calculatorul la care m-am așezat cu plăcere în fiecare zi să scriu. Îi mulțumesc Dianei Trascu Gospodaru pentru că mi-a fost alături în tot ce este dincolo de scrierea efectivă a unei cărți, o muncă pe care nu o vedem, dar care este cel puțin la fel de importantă. Îi mulțumesc Barbarei Grzegorzewska pentru desenele menite să aducă mai multă claritate pe parcursul cărții.
A scrie o carte este o muncă de echipă, fără echipă – o carte rămâne un manuscris pe care se depune praful.
Le mulțumesc tuturor persoanelor care au contribuit la experiențele de viață descrise în carte și care, astfel, sunt acum exemple pentru cititori. Această carte este valoroasă pentru că include poveștile voastre de viață.
Le mulțumesc tuturor persoanelor care m-au încurajat să scriu această carte.