3 lucruri pe care le fac diferit după ce am devenit mamă (a treia oară)

Nu știu dacă e despre experiență.
Sau despre faptul că, la un moment dat, chiar începi să alegi altfel. Sau dacă lucrul cu mine m-a adus în acest punct… 

Dar simt că sunt câteva lucruri pe care le fac diferit acum:

1. Pun mai puțină presiune pe mine

Nu mai simt că trebuie să fie totul „ca la carte”.
Nu mai alerg să demonstrez nimic.

Săptămâna trecută, într-o seară, am avut atelier. Soțul meu era la sport.
Bebe era agitat. Nu reușeam să îl liniștesc deloc.

În trecut… probabil m-aș fi stresat.
Acum l-am luat în sistem, l-am ținut aproape și am avut încredere.

Știam că o să adoarmă.
Și a adormit exact când am intrat live.

A dormit tot atelierul.
Iar eu am lucrat… ca și cum totul era exact așa cum trebuia să fie.

2. Sunt mai flexibilă decât am fost vreodată

Nu mai încerc să controlez fiecare detaliu.
Pentru că realitatea, uneori, e simplă: nu poți.

Dar poți să te adaptezi.
Poți să fii acolo, în moment, fără să te lupți cu el.

Nu fug de situații.
Nu amân viața „pentru când va fi mai ușor”.

Viața se întâmplă acum.

Cu copilul în brațe.
Cu oboseală.
Cu haos… și cu multă iubire în același timp.

3. Am mai multă blândețe față de mine

Nu sunt mereu zen.
Nu îmi iese mereu.

Dar sunt mai conștientă ca niciodată că aceste momente… nu se mai întorc.

2 luni au zburat.

Și deja mă uit la un băiețel mai mare…
și nu la cel care s-a născut acum 2 luni.

Așa că aleg, cât pot de des, să fiu prezentă.
Să mă bucur.
Să nu mai amân starea aia de „e bine”.

Pentru că e bine acum.

Și, sincer… faptul că pot să lucrez ceea ce iubesc, cu el aproape…
e una dintre cele mai mari binecuvântări ale vieții mele.

Nu trebuie să le alegi pe una sau pe alta.
Pot exista împreună.

Și acum sunt curioasă…

Ce s-a schimbat la tine când ai devenit mamă?
Prima dată… sau poate a doua, sau a treia?
Ce ai început să faci diferit? 💛

Lasă un răspuns

Relația Perfectă

FREE
VIEW