M-am uitat la câte lucruri am făcut împreună într-un an.

Zilele trecute am citit mesajele pe care mi le-ați trimis despre comunitate și m-am pus să mă gândesc la câte lucruri am lucrat împreună într-un an.

Și sunt multe. 😊

Am lucrat pe relații.

Pe bani.

Pe relația cu mama și cu tata.

Copilărie.

Corpul nostru.

Frici.

Credințe.

Emoții.

Am lucrat cu EFT, Codul Emoțiilor, Body Code, Sistemul Semințelor, meditații…

Și când ești în comunitate lună de lună, poate că nici nu îți dai seama cât se adună.

Ai un atelier.

Apoi încă unul.

Mai faci o practică.

Mai scrii ceva în grup.

Mai apare o situație în viața ta și lucrezi cu ea.

Și mergi mai departe.

Dar când te uiți în urmă după un an…

s-ar putea să descoperi că tu nu mai ești omul care erai când ai intrat.

O clientă a spus foarte frumos lucrul acesta într-un mesaj pe grup:

„Unele se văd imediat, căci vin așa și te reașază atunci, altele lucrează încet, subtil, dar dacă te uiți la ele în timp vezi diferențele.”

testimonial adriana nita

Exact asta văd și eu.

Uneori faci un atelier și schimbarea este foarte clară.

Alteori nu există momentul acela spectaculos în care spui:

„Gata! S-a rezolvat!” 😊

Dar peste câteva luni observi că reacționezi altfel.

Că ai spus ceva ce înainte nu aveai curaj să spui.

Că ai pus o limită.

Că nu te-ai mai dus în aceeași frică.

Că o situație care înainte te răscolea trei zile acum te ține o oră.

Sau pur și simplu că ai început să ai mai multă grijă de tine.

Și mai este ceva ce nu se vede într-o listă cu „ce primești în abonament”.

O altă clientă mi-a scris:

„Grupul acesta creează pentru mine un spațiu de apartenență și de încredere. Mă simt în siguranță să lucrez și să dezvălui anumite aspecte din viața mea la care până acum mi-a fost rușine să mă uit sau durerea a fost prea mare.”

testimonial violeta

Și m-am oprit când am citit asta.

Pentru că uite, asta nu știu cum să o pun într-o listă de beneficii.

Pot să-ți spun câte ateliere avem.

Pot să-ți spun câte tehnici folosim.

Pot să-ți spun câte înregistrări primești.

Dar cum cuantific faptul că tu ajungi să se simți suficient de în siguranță încât să te uiți la ceva la care înainte îți era prea greu să te uiți?

Sau faptul că, într-o zi în care nu faci nimic, intri în grup, citești ce au făcut ceilalți și îți amintești de tine?

Sau că cineva își scrie recunoștința de aproape doi ani pentru că există un loc în care revine în fiecare zi?

Asta este, de fapt, ceea ce se adună într-un an.

Nu doar informație.

Practică. Experiențe. Conștientizări. Schimbări mici și schimbări mari.

Și un loc în care să revii de fiecare dată când viața mai aduce ceva de lucrat. 😊

De aceea am decis să redeschid oferta pentru abonamentul anual.

Pentru LIVE, abonamentul anual este acum 120 lei/lună, timp de 12 luni pentru plata integrală, în loc de 198 lei/lună dacă alegi plata lunară.

Iar pentru ALL, este 153 lei/lună, timp de 12 luni pentru plata integrală, în loc de 297 lei/lună.

Iar dacă alegi abonamentul anual LIVE, primești și  un bonus:

acces timp de un an la atelierele din 2023 și 2024, cu peste 50 de ateliere și resurse.

Asta îmi place foarte mult pentru că, atunci când apare ceva în viața ta, nu trebuie neapărat să aștepți următorul atelier.

Poate ai nevoie acum să lucrezi cu relația cu mama.

Sau cu banii.

Sau cu o frică.

Sau cu o relație.

Intri în arhivă și cauți ce ai nevoie în momentul acela.

Iar în lunile următoare continuăm, bineînțeles, să lucrăm împreună, inclusiv în noua ediție Vindecă Relațiile Trecute.

Oferta aceasta pentru abonamentul anual este disponibilă pentru un număr limitat de locuri.

Și dacă te gândești dacă merită să intri pentru un an, poate că nu m-aș uita doar la câte ateliere sunt.

M-aș gândi la ce spunea Adriana:

unele schimbări le vezi imediat, iar pe altele le vezi abia când te uiți înapoi.

Și poate peste un an te uiți înapoi și îți dai seama:

„Wow. Câte s-au schimbat de fapt.” ❤️

Cu drag,
Dorela

Lasă un răspuns

✕
Relația Perfectă

FREE
VIEW