Dacă ai avea 3 săptămâni în care să ai mai multă grijă de corpul tău, dar fără să faci asta singur(ă), ai intra? 😊

În octombrie facem din nou împreună Detoxul de 3 săptămâni.

Fac programul acesta de vreo 5–6 ani și unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult la el este că nu ne uităm doar la ce mâncăm.

Sigur, timp de 3 săptămâni avem un cadru clar pentru alimentație.

Dar ne uităm și la ce se întâmplă în ziua în care ești obosit(ă), nervos(oasă) și ai mânca tot dulcele din casă. 😄

Îmi este foame sau îmi este poftă?

Mănânc din obișnuință?

Încerc să mă recompensez după o zi grea?

Începem să ne observăm, nu doar să respectăm niște reguli.

Am inclus în Detox și 5 ateliere de Detox Energetic prin Codul Emoțiilor, în care lucrăm cu:

– fricile și emoțiile asociate lor;

– furia și emoțiile pe care le ținem în noi;

– stomacul, intestinele și digestia emoțională;

– eliberarea emoțională asociată procesului de detox;

– tiparele și răspunsurile emoționale ale corpului.

Practic, timp de 3 săptămâni lucrăm cu alimentația, poftele și partea emoțională care apare atunci când vrem să schimbăm ceva.

Și eu fac tot parcursul împreună cu tine. ❤️

După al treilea copil, sunt și eu în procesul meu de revenire și vreau aceste trei săptămâni pentru corpul și starea mea de bine.

Dar cred că unul dintre cele mai importante lucruri este că nu facem asta singure.

Avem comunitatea în care povestim ce funcționează, unde ne este greu și ne ajutăm să continuăm inclusiv în zilele în care motivația nu prea cooperează cu noi. 😄

Astfel ca, nu doar să știm ce ar trebui să facem. Ci să facem. Împreună.

🎁 Iar în octombrie, Detoxul complet de 3 săptămâni este inclus CADOU pentru toți membrii care au abonament activ în comunitate.

Abonamentul are 3 variante, de 198, 240 sau 298 lei/lună, în funcție de beneficiile pe care le alegi.

Și Detoxul nu este singurul lucru pe care îl primești.

În abonament ai incluse deja 5 ateliere LIVE, acces la comunitate și celelalte beneficii ale variantei pe care o alegi, iar în octombrie primești în plus acces la întregul Detox de 3 săptămâni.

Așa că, dacă simți că ai nevoie de 3 săptămâni în care să ai mai multă grijă de corpul tău, să înțelegi mai bine ce stă în spatele poftelor și obiceiurilor tale și, mai ales, să nu faci toate astea singur(ă), te aștept alături de noi.

🎁 În octombrie, programul Detox de 3 săptămâni este inclus cadou în abonament.

Scrie „DETOX” în comentarii și îți trimit toate detaliile despre program, ce conține, cum funcționează și cum poți începe cu noi.

Lasă un răspuns

Relația Perfectă

FREE
VIEW