Lucrez cu cineva care are mereu impresia că nu a făcut suficient.
Are un obiectiv, muncește pentru el, face progrese, dar nu prea le vede. Pentru că este atât de concentrat pe ce mai are de făcut, încât lucrurile pe care le-a realizat deja aproape că nu mai contează.
Cât de ușor este să ajungem în situația asta.
Să ne dorim ceva foarte tare, să lucrăm pentru acel lucru, iar când în sfârșit îl obținem, să ne bucurăm puțin și apoi să ne întrebăm: „Bun, și acum ce urmează?”
Eu privesc lucrurile puțin diferit.
Pentru mine este foarte important să am obiective. Îmi place să știu încotro merg, să-mi propun lucruri noi și să lucrez pentru ele.
Dar am învățat că drumul până acolo este la fel de important ca obiectivul în sine.
Și vreau să mă bucur de el.
Să mă bucur de lucrurile care îmi ies, de oamenii pe care îi întâlnesc, de ce învăț, de schimbările pe care le observ la mine.
Când ajung la un obiectiv, îmi stabilesc altul. Sigur că da! 😊
Doar că nu pornesc mai departe cu sentimentul că încă îmi lipsește ceva ca să pot fi mulțumită.
Pornesc cu recunoștință pentru ceea ce am deja. Și pentru obiectivul pe care tocmai l-am îndeplinit, pentru tot ce sunt, pentru cum am evoluat în drumul spre el și din acea stare … decid ce vreau mai departe.
Și cred că asta schimbă foarte mult felul în care trăim.
Pentru că, dacă te uiți mereu numai la ce mai ai de făcut, există riscul să treacă ani întregi în care ai realizat o mulțime de lucruri frumoase, dar tu să ai permanent impresia că nu ai ajuns încă unde trebuie.
Tocmai de aceea îmi place atât de mult practica recunoștinței pe care o avem în comunitate.
Ne uităm în fiecare zi și la lucrurile bune, la ce am reușit, la ce am primit, la ce ne-a bucurat.
Și nu trebuie să fie ceva extraordinar.
Poate ai avut o conversație frumoasă. Poate ai rezolvat un lucru pe care îl tot amânai. Poate ai reușit să-ți faci puțin timp pentru tine.
Iar când vezi și ce împărtășesc celelalte femei, îți mai vin idei, îți amintești de lucruri bune din viața ta și te bucuri împreună cu ele.
Mie îmi place mult și partea asta. ❤️
Și uite că astăzi, 12 octombrie, avem două întâlniri care se potrivesc foarte bine cu ce îți povestesc.
La ora 17:00 avem Meditația Bucuriei, o întâlnire gratuită în care te invit să ne acordăm puțin timp pentru bucurie și pentru lucrurile frumoase care există deja în viața noastră.
Iar seara, de la 19:00, avem „Manifestă obiectivul tău – Mastermind Sistemul Semințelor”, unde ne ocupăm de ceea ce ne dorim să construim în continuare. Această întâlnire este inclusă în abonament.
Îmi place că le avem pe amândouă în aceeași zi.
Pentru că putem să fim recunoscătoare pentru ceea ce avem și, în același timp, să ne dorim lucruri noi. Și să vorbim despre cum le putem obține cu ajutorul Sistemului Semințelor.
Eu chiar cred că viața devine mult mai frumoasă când învățăm să ne bucurăm și de călătorie, nu doar de destinație.
Te aștept cu drag astăzi, la 17:00! ❤️
Dorela
Un comentariu
Mulțumesc foarte mult, Dorela!