De ce atragi același tip de relație, sub alt nume?

Poate că relația asta nu seamănă deloc cu cea de dinainte.
Alt om. Alt context. Alt început.

Și totuși…
ceva e familiar.

Aceleași emoții.
Aceleași frici.
Aceleași momente în care te pierzi sau te închizi.

De multe ori credem că „relațiile trecute” s-au terminat oficial și nu mai sunt parte din noi, din viața noastră.
Că dacă nu mai vorbim cu cineva, dacă a trecut timp, dacă am închis subiectul la nivel mental, lucrurile sunt rezolvate.

Dar corpul spune altceva.

O relație nu este parte din trecut doar pentru că s-a încheiat.
Este trecută atunci când nu mai trăiește în reacțiile tale, în alegerile tale, în felul în care iubești sau te aperi.

Dacă observi că:
– atragi același tip de partener
– intri rapid în atașament sau, dimpotrivă, te retragi
– simți vină, frică sau nevoia de a salva
– te pierzi pe tine în relații

…nu e întâmplător.

Este un tipar relațional activ.

Vindecarea reală nu înseamnă să uiți sau să ierți forțat.
Înseamnă să nu mai trăiești prezentul din răni vechi.

De aceea am creat programul Vindecă Relațiile Trecute, care a ajuns la ediția a noua și începe în februarie.
De fapt nu este despre trecut, ci despre ce încă se activează în tine fără să îți dai seama.

Lucrăm profund cu legăturile emoționale și energetice care nu s-au închis, cu relațiile care continuă să influențeze prezentul, cu tiparele care se repetă sub alte forme.

Pentru fiecare ediție, pun o intenție clară pentru întregul grup.
De data aceasta, intenția mea este vindecarea relației cu banii, pentru că relațiile, valoarea personală și abundența sunt intim conectate.

Desigur, fiecare participant își alege propria intenție.
Dar câmpul de grup susține claritate, stabilitate și alegeri diferite.

Dacă simți că e timpul să nu mai repeți, ci să alegi conștient, acest program este pentru tine.

👉 Detaliile complete despre program le găsești aici:
https://www.relatiaperfecta.ro/vindeca-relatiile-trecute/

În acest program lucrăm concret cu acele relații care, deși s-au încheiat în exterior, continuă să trăiască în interior: atașamente emoționale, legături energetice neînchise, tipare de abandon, respingere, vină, dependență, relații sexuale din trecut care încă influențează prezentul. Lucrăm la eliberarea acestor legături, la integrarea lecțiilor fără durere, la recâștigarea spațiului interior și la capacitatea de a alege relații diferite, dintr-un loc de claritate, stabilitate și siguranță emoțională. 

Este un proces profund, ghidat, care nu forțează, dar care aduce schimbări reale în felul în care te raportezi la tine, la ceilalți și la intimitate.

Pe lângă procesul principal, dacă te înscrii în program până la data de 31 ianuarie 2026, primești 11 bonusuri exclusive, create special pentru a susține vindecarea relațională cu ajutorul unor perspective complementare:
– ateliere de grup (Numerologie, Astrologie, Tarot Coaching, Timeline Healing)
– sesiuni individuale de coaching, consiliere și deblocare emoțională
– 5 sesiuni de eliberare emoțională lucrate direct cu mine
– 3 luni de acces la abonamentul ALL INCLUSIVE

👉 Valoarea totală a bonusurilor este de 7.800 lei.

Prețul programului este 4.539 lei, redus de la 5.445 lei, iar doar valoarea bonusurilor pe care le primești depășește semnificativ investiția în program. Practic, intri într-un proces complet, susținut, cu resurse care acoperă relațiile din mai multe straturi: emoțional, energetic, mental și corporal.

Iar dacă ești deja abonat(ă) (LIVE sau ALL INCLUSIVE) sau alegi să intri în abonament, vei avea acces la întregul program Vindecă Relațiile Trecute, precum și la toate atelierele incluse în program și la atelierele bonus DE GRUP susținute de colaboratoarele mele, în cadrul comunității.

Cu drag,


Dorela

Lasă un răspuns

Relația Perfectă

FREE
VIEW