Blog

În primul rând vreau să te rog să citești emailul până la final, deoarece am o veste bună, o surpriză pe care poate o aștepți de mult. Zilele trecute vorbeam cu o clientă și, la un moment dat, mi-a spus ceva atât de firesc, încât aproape că a trecut neobservat. Mi-a zis: „Mi-am luat douăVinovăția: emoția care te face să te pedepsești fără să îți dai seama

În ultimele luni am scris câteva postări despre lucrul cu noi înșine. Despre momentele în care spunem „Sunt bine”, deși în interior simțim altceva. Despre cât de important este să vorbim cu cineva atunci când ne este greu. Și despre faptul că, uneori, corpul poartă emoții pe care noi credem că le-am depășit. După fiecareCele mai frumoase transformări pe care le-am văzut nu s-au întâmplat peste noapte.

Am observat ceva care m-a pus pe gânduri. În ultimii ani am cunoscut oameni care aveau aproape tot ce și-au dorit cândva. O casă poate. Un loc de muncă stabil. Bani în cont. O familie. Și totuși trăiau cu sentimentul că, în orice clipă, s-ar putea întâmpla ceva rău. Că ar putea pierde tot. Și,Ce înseamnă, de fapt, să fii în siguranță?

M-am întors din tabără cu sufletul plin. Obosită, recunosc, dar atât de recunoscătoare… Și zilele acestea m-am surprins gândindu-mă mult la femeile care mi-au fost alături în tabără. Pentru că mi-am dat seama de ceva. An de an mergem în același loc. La aceeași pensiune. Ne plimbăm pe aceleași poteci. Bem cafeaua în aceeași curte. Ce m-a învățat tabăra din Maramureș despre vindecare

După postările pe care le-am scris în ultimele săptămâni despre acel „Sunt bine” pe care îl spunem uneori mai mult pentru liniștea celorlalți decât pentru că îl simțim cu adevărat, mi-au scris mai mulți oameni. Oameni care, dacă i-ai privi din exterior, ai spune că sunt bine. Mi-a scris o persoană care își conduce propriaNu toate luptele se văd.

Zilele trecute mi-am oferit timp să beau un ceai și, pentru câteva clipe, m-am așezat în liniște. Era unul dintre acele momente în care nu mă grăbea nimeni. Totul era în regulă. Și totuși, în loc să mă bucur de clipa aceea, mintea mea era deja în altă parte. La mesajele la care mai aveamDe ce așteptăm mereu încă puțin ca să ne dăm voie să fim fericiți?

Când a fost ultima dată când ți-ai dat voie să îți dorești ceva cu adevărat? Nu ceva „rezonabil”. Nu ceva „realist”. Nu ceva ce știai oricum că ai șanse mari să obții. Ci ceva ce îți doreai cu adevărat. Ceva îndrăzneț poate. Te întreb pentru că am observat că mulți oameni nu renunță la visurileÎți dai voie să îți dorești mai mult?

Ți s-a întâmplat vreodată să porți în minte aceeași conversație de zeci de ori? Să analizezi un mesaj. O decizie. O întâlnire. O situație. Și cu cât te gândești mai mult la ea, cu atât te simți mai rău? Poate începi cu o întrebare simplă. Și ajungi la zece scenarii. Poate cineva nu răspunde laGândurile nu sunt întotdeauna adevărul. Uneori sunt doar ecoul unei răni vechi.

Te-ai gândit vreodată că poate nu să visezi îți este frică? Ci îți este frică să fii dezamăgit(ă) din nou? Poate îți dorești o casă. Poate visezi la o vacanță pe care o tot amâni. Poate îți dorești mai mulți bani, mai multă liniște sau o schimbare importantă în viața ta. Și totuși… ceva teNu îți este frică să visezi. Îți este frică să fii dezamăgit(ă) din nou.

În ultima perioadă m-am gândit mult la cât de ușor ne este să spunem: „Mă descurc.” Și cât de greu ne este, uneori, să spunem: „Nu mai pot.” Sau: „Am nevoie de ajutor.” Poate pentru că am învățat că trebuie să fim puternici. Să ținem lucrurile sub control. Să nu îi împovărăm pe ceilalți. SăPoate cel mai mare act de curaj este să spui: „Am nevoie de ajutor.”