Blog

Nu de mult, în comunitatea noastră, Ana și-a scris practica zilnică în grupul nostru, inclusiv recunoștințele zilei. Printre plimbarea în familie, filmul văzut cu soțul, cursurile ei și practicile făcute, era și o propoziție care a pornit imediat o întreagă conversație: „Am eliberat cu iubire și blândețe 12 kg în 4 luni.” Mi-a plăcut mult12 kilograme mai târziu, Ana mi-a scris asta

M-am gândit zilele trecute la cât de repede trecem peste lucrurile bune. Cineva ne spune ceva frumos și zâmbim… apoi ne vedem de treabă. Copilul vine și ne îmbrățișează. Primim un mesaj pe care îl așteptam. Ne ajută cineva exact când aveam nevoie. Avem o conversație frumoasă, găsim un loc de parcare când ne grăbimCâte lucruri frumoase ți s-au întâmplat săptămâna asta și ai uitat deja de ele?

Mult timp am scris doar când nu eram bine. Când eram supărată, frustrată sau simțeam că nimic nu merge cum trebuie, luam jurnalul și scriam. Și scriam… 😊 Tot ce mă durea. Ce mă enerva. Cât de nedreaptă mi se părea viața în momentul acela, cine mă supărase, ce nu-mi ieșea. Și chiar mă ajuta.Era o vreme când scriam doar când nu eram bine

Mi se întâmplă foarte des în sesiunile cu clienții să văd ceva ce ei nu observă la început. Începem să vorbim, îmi povestesc ce s-a mai întâmplat, ce îi preocupă, ce i-a supărat sau ce problemă încearcă să rezolve și, în timp ce povestim, de multe ori îi invit să tapoteze. Continuăm discuția, doar căNu îți dai seama cât ești de încordat(ă) până când te relaxezi

De când am trei copii, am devenit mult mai îngăduitoare cu mine. Nu știu dacă pentru că am mai multă experiență sau pur și simplu pentru că acum chiar nu mai am cum să le fac pe toate. 😊 Cu trei copii, dintre care unul bebeluș, muncă, grija pentru casă și toate lucrurile care aparNu mi-am propus să fiu o mamă perfectă

De curând s-a întâmplat ceva foarte interesant în comunitatea noastră. Ne-am mutat de pe Telegram pe WhatsApp. “Așa, și?”, îți spui, probabil, în gând … Până la urmă, tot un grup este. 😊 Dar eu simt că mutarea aceasta a resetat energia comunității. Persoanele care sunt alături de mine în comunitate sunt mai prezente, vorbimCeva s-a schimbat de când ne-am mutat pe WhatsApp

Zilele trecute stăteam desculță pe iarbă. Și, la un moment dat, m-am surprins zâmbind. Nu făceam nimic special. Nu meditam. Nu aveam muzică. Pur și simplu eram acolo. Simțeam iarba cum îmi gâdilă tălpile, mă uitam la cer și, pentru câteva minute, parcă totul s-a liniștit. Și mi-am adus aminte de copilărie. Când eram mici,Știi senzația aceea când iarba îți gâdilă tălpile?

Era genul de om care citește enorm. Știi persoanele acelea care, dacă începi să vorbești despre un subiect, mai ales în zona dezvoltării personale, îți spun imediat ce autor a mai scris despre subiectul respectiv? Exact așa era ea. Citise foarte multe cărți. Făcuse multe cursuri. Știa conceptele. Știa explicațiile. Știa aproape toate răspunsurile. Și,Zilele trecute mi-am adus aminte de o clientă cu care am lucrat acum ceva timp.

Am venit în România cu un singur gând. Să petrec o vară frumoasă. Să mă bucur de familie, de copii, de oamenii dragi, să lucrez câteva ore pe zi și, în rest, să adun amintiri. Doar că viața avea alte planuri. La foarte puțin timp după ce am ajuns, l-am pierdut pe tata. Și, deșiMi-am dat seama că viața nu ne așteaptă

Cred că asta este una dintre propozițiile pe care le spunem cel mai des atunci când corpul începe să ne vorbească. Și eu am spus-o. Acum câteva luni am observat că nu mai vedeam bine de aproape. La început am dat vina pe oboseală. Pe faptul că stăteam prea mult cu ochii în calculator. Pe„Lasă că trece.”