Interviu cu Dorela Iepan – Emotional Coach @yogaclinic.ro

Articol scris de https://www.facebook.com/yogaclinicromania/

Îl regăstiți aici: https://yogaclinic.ro/interviu-cu-dorela-iepan-emotional-coach/

Cine este Dorela Iepan?

Răspuns scurt: sunt un suflet într-o călătorie foarte frumoasă prin Univers

Răspuns lung: sunt un suflet venit pe pământ, m-am întrebat de multe ori de ce m-am născut în România și mi-am răspuns o ultimă dată – pentru a vorbi o limbă în plus. Și atunci am început să prind drag de mine și de ceea ce fac.

Povestea mea include atât de multe orașe (și ulterior mai multe țări) încât simt că sunt acasă pe pământ, oricunde aș fi. Pentru mine naționalismul este de fapt pentru întreg Universul.

Și ca să și răspund întrebării tale, m-am născut la Timișoara, dar am crescut în Oradea, pentru că părinții mei au decis să locuiască la jumătatea drumului dintre Arad și Satu Mare (de unde erau ei). Am decis să fac facultatea de Studii Europene la Cluj (și imediat deodată Facultatea de Științe Economice la Oradea), iar după ce m-am mutat în Franța, m-am căsătorit la Baia Mare, pentru că soțul meu este de acolo.

Sunt pasionată de limbi străine, de matematică și mi-a plăcut întotdeauna să fiu printre cei mai buni, nu neapărat cea mai bună, pentru că simțeam întotdeauna nevoia de colaborare și nu de competiție. Ani de zile mi-am căutat menirea și s-a întâmplat ceva ciudat în viața mea (ca a tuturor și printre multe alte momente interesante).

I-am spus soțului meu că voi decide ce fac cu viața mea după ce vom avea doi copii.

Iar povestea mea de acum începe după ce am avut cei doi copii doriți, mai exact după concediul de maternitate și cel de creșterea copilului, toate piesele de puzzle au început să se aștearnă în viața mea.

Astăzi sunt Coach Emoțional și autoarea cărții Relația Perfectă – 28 de zile spre iubire.

Ne poți face o descriere a activităților tale?

Știi acel sentiment că nu ai făcut nimic? Mie mi-e foarte cunoscut, aproape zilnic mă gândesc că nu fac suficient și mă întreb cum aș putea avea zile de 100 de ore pentru a fi mulțumită de ceea ce am realizat.

Așa cum ți-am spus mai sus, sunt Coach Emoțional, asta înseamnă că sunt Antrenor de Emoții, adică folosesc tehnici de vindecare emoțională care au rezultate incredibile prin eliberarea resimțită de clienții mei.

Principalele tehnici folosite sunt Codul Emoțiilor și EFT, dar studiul zilnic mă îndreaptă spre o înțelegere tot mai profundă a ce putem face atunci când ne dorim armonizarea corpului, eliminarea blocajelor, eliberarea emoțională sau orice altă denumire dăm tehnicilor folosite. Această activitate a venit ca urmare a unei etape încununate de succes din viața mea când, perioada care a adus multă suferință în viețile multor oameni, mie mi-a deschis ușa spre iubire și armonie.

După o perioadă de cumpănă care m-a îndreptat să cred că sunt într-o căsnicie sortită eșecului, după doar câteva săptămâni de folosire a unor tehnici extraordinar de simple, m-am trezit îndrăgostită, iubită, fericită… alături de soțul meu. Relația mea se transformase atât de frumos încât mi-am dorit să susțin și alți oameni spre transformări similare. Îți spun sincer că nu știu cum a venit atât de natural ideea de a scrie o carte. Aș spune că s-a scris singură, pentru că după două challengeuri făcute cu alte mămici și un video challenge m-am pus la calculator zilnic, pentru ca în 33 de zile să îl anunț pe soțul meu că am terminat de scris cartea, o carte de peste 200 de pagini.

Aceste activități se întrepătrund și se completează reciproc, astfel încât mesajul meu să ajungă de fiecare dată la cei care doresc să facă acea schimbare ce pare imposibilă acum.

De ce spun că nu am timp? Pentru că m-am îndrăgostit de actul dăruirii. Caut să ofer, astfel organizez ateliere gratuite, evenimente, particip la Summit-uri, Podcasturi, activități de voluntariat, și uite așa prioritizezi și organizezi fiecare zi cu dibăcie, pentru că și familia e pe lista de priorități ?.

Cum influențează activitatea ta persoanele din jurul tău în viata de zi cu zi?

Prin ochii mei sau prin ochii lor?

Întrebarea ta îmi amintește de un client care m-a contactat după o tentativă de suicid. Viața lui părea ruinată. După prima ședință a fost liniștit. A curățat petec după petec până când viața lui nu a mai fost o imagine de petice. Îmi scrie periodic să îmi dea vești bune, să îmi spună cât de recunoscător îmi este pentru viața pe care o are acum.

Vreau să îi inspir pe ceilalți, caut să îi inspir și caut oameni care mă inspiră pe mine. Unul dintre sloganurile mele spune

“Dacă eu pot, și tu poți!”

iar asta îi împuternicește pe oameni, primesc speranță și își fac curaj să acționeze.

Care este intentia ce a venit odata cu lansarea cartii Relația Perfecta si unde o putem gasi?

Când am scris cartea mi-am dorit să ajungă la peste un milion de oameni în cel mai scurt timp posibil. Titlul e din start provocator, așa că, în loc de milioane, am ajuns doar la câteva sute. Nu m-am descurajat, pentru că știu de ce am scris-o, pe cine poate ajuta și cât de mult bine poate aduce în lume. Pentru asta am tradus-o deja în engleză, iar apoi am început să lucrez la traducerea în franceză și în curând va fi gata și versiunea italiană. Cartea în limba română este disponibilă pe site-ul https://www.relatiaperfecta.ro/shop, iar în format electronic pe Amazon, Apple Store și Google Store. Cartea în limba engleză este disponibilă doar pe Amazon, atât în format fizic, cât și electronic https://www.amazon.com/kindle-dbs/entity/author/B09K588RPJ Ce nu ți-am spus încă despre carte, este că ea reprezintă un program de 28 de zile. Atunci când am scris cartea m-am gândit că oamenii nu mă cunosc, nu vor veni la mine să îi ajut, dar dacă scriu o carte, ei o pot citi fără ca eu să știu ceva. Iar pentru că și eu am citit cărți fără să pun în practică sfaturile oferite, ei bine eu am creat și un caiet de exerciții, pe care îl ofer cadou celor ce cumpără cartea. Și cu jurnalul în față, ei bine… e mai greu să spui că nu ai unde să scrii sau că nu ești pregătit ?.

Ce este EFT Tapping ? Cat de profund se poate merge cu acest tip de terapie?

EFT este acronim pentru Emotional Freedom Techniques și reunește multe subtehnici care sunt folosite pentru a elibera emoțiile captive. Pe scurt, această tehnică (umbrela tehnicilor EFT) reunește două practici cunoscute și renumite: Psihologia și Acupunctura. Le aduce împreună întrucât cele două vizează doar o parte a ființei noastre, iar când sunt puse împreună rezultatele sunt de-a dreptul surprinzătoare. Nu o spun eu, ci studiile care s-au făcut pe diverse grupuri de practică EFT.

Este o tehnică blândă, dar atunci când se folosește pentru traume cu t mic sau cu T mare este indicat să fie practicată în prezența unui practician certificat. Procesul de curățare emoțională poate aduce la suprafață diverse stări îngropate, astfel încât fie blochează persoana și astfel nu reușește să rezolve problema respectivă, fie aduce o stare emoțională foarte încărcată, pe care nu știe să o gestioneze singură.

Nu știu să îți spun cât de profund se poate merge, pentru că fiecare client cu care lucrez aduce noutate și situații profunde. Ceea ce pot să îți spun este că EFT este o tehnică de testat, de folosit, de adoptat.

Hai să îți spun cum îmi place mie să o descriu, pentru că este o tehnică pe care o înveți și poți să o folosești acasă, cât de des dorești.

EFT este precum podoaba capilară. Când mergi la terapeut, este ca și atunci când mergi la salon. Știi senzația aia pe care o ai când ești de la coafor și nu știi de ce nu poți să o ai și acasă, indiferent ce șampon folosești sau ce timp de relaxare ai? Bun, chiar dacă ai senzația aia faină la coafor, totuși… acasă te speli pe cap, îl aranjezi, te bucuri de ceea ce ai. Te speli de câte ori simți nevoia.

Așa cum îți cureți corpul fizic, curăță și interiorul corpului tău, folosind această tehnică – și fă o vizită la un terapeut de câte ori simți nevoia de o “senzație de coafor”.

Care crezi ca este cea mai buna forma de terapie pentru o persoana care porneste acum pe drumul descoperirilor personale?

Cred că te voi surprinde pentru că nu voi recomanda o formă te terapie. Suntem atât de diferiți și avem nevoi atât de diferite încât, în loc să recomand o anumită formă de terapie, recomand atenția către toate semnalele din jur. Fie că e o anumită terapie, fie că e un anumit terapeut.

Eu în cartea “Relația Perfectă” recomand peste 20 de tehnici diferite și repet că nu sunt singurele tehnici care pot fi folosite. Cititorul pleacă cu o listă de unelte, iar apoi le va folosi pe cele cu care rezonează. Și ca să nu te las totuși fără răspuns, primul pas spre a găsi tehnica potrivită aș spune că e Recunoștința. Începând să fim recunoscători pentru viață, oricum este ea acum, lucrurile încep să se schimbe și soarele se întrezărește după nori. 

Știi că soarele strălucește atât de frumos după furtună? Așa se întâmplă în viața ta atunci când pornești pe drumul descoperirilor personale cu primul pas.

Povestește-ne te rog de blocaje emoționale și cum le putem elimina.

Eu spun așa: “Dacă te uiți la viața ta și nu îți place TOT ce vezi în ea, elimină blocajele emoționale!”. Consider că nu există o problemă care să nu aibă conexiune cu un blocaj interior.

Corpul nostru este energie. Emoțiile sunt energie (E-motion – Energy in motion). 

Atunci când trecem prin situații pe care nu le gestionăm armonios, fie că sunt traume, fie lucruri banale – dar emoțiile n-au fost eliberate, ei bine, emoțiile rămân captive în corp.

Emoții captive plus corp de energie rezultă blocaje emoționale, sau altfel spus blocaje energetice.

Una dintre tehnicile de eliberare a blocajelor este EFT, tehnică pe care am descris-o și în cartea Relația Perfectă.

Eu folosesc și o altă tehnică de eliberare emoțională, de data aceasta abordarea fiind opusă EFT. Dacă la EFT începi cu o emoție, cu o poveste și observi cum se transformă intensitatea emoției, în cazul Codului Emoțiilor, folosind un tabel cu 60 de emoții, identifici emoțiile captive și le eliberezi una după alta într-un proces foarte simplu de aplicat. Codul Emoțiilor, spre deosebire de EFT, nu este o tehnică terapeutică, chiar dacă efectul ei este terapeutic. Codul Emoțiilor este o tehnică de eliberare emoțională, iar într-o ședință de 20 de minute eliberezi între 7 și 14 emoții captive. Frumusețea aceste tehnici o reprezintă faptul că emoțiile eliberate nu revin, iar rezultatele încep să fie vizibile din timpul ședinței și continuă în timp.

Nu trebuie să crezi nici într-o tehnică, nici în cealaltă. Dar gândește-te că cel mai rău lucru care se poate întâmpla, este să crezi că nu a avut vreun efect benefic pentru tine.

Un gând bun pentru cititori :

Cel mai bun moment pentru a planta un copac a fost acum 20 de ani. Următorul cel mai bun moment este acum. Viața ta este în mâinile tale și viața ta începe acum, nu mâine! Așa că, începe azi cu primul pas din noua ta viață.

Unde o putem găsi pe Dorela Iepan ?

Mi se spune că sunt peste tot, asta pentru că sunt:

pe facebook https://www.facebook.com/dorelaiepan și https://www.facebook.com/relatiaperfecta.ro

pe youtube https://youtube.com/dorelaiepan

pe linkedin https://www.linkedin.com/in/dorelaiepan

pe google https://g.page/dorelaiepan

și pe cele două site-uri https://www.relatiaperfecta.ro și https://www.dorelaiepan.com

Citește mai multe articole scrise de Mihaela aici:
https://yogaclinic.ro/

2 comentarii

Lasă un răspuns

Relația Perfectă

FREE
VIEW