Cred că mult timp am confundat abundența cu ideea că trebuie să trag mai mult de mine.
Să fac mai mult.
Să controlez mai mult.
Să mă străduiesc mai tare.
Să nu mă opresc.
Și poate ai simțit și tu asta.
Că dacă te relaxezi puțin, pierzi ritmul.
Că dacă nu ești permanent atent(ă), ceva o să se strice.
Că trebuie să fii mereu „pe fază” ca lucrurile să funcționeze.
Și ajungi să trăiești într-o stare care, din exterior, poate arată ca ambiție sau responsabilitate… dar în interior seamănă foarte mult cu tensiunea.
Mintea lucrează continuu.
Corpul nu se relaxează cu adevărat, niciodată.
Chiar și când se întâmplă ceva bun, nu reușești să te bucuri complet de acel lucru, pentru că nu reușești să trăiești în prezent.
Pentru că apare imediat gândul:
„Da, dar dacă nu ține?”
„Dacă iar se schimbă ceva?”
„Dacă trebuie să o iau iar de la capăt?”
Și sincer… cred că foarte mulți oameni sunt obosiți de această alergare continuă.
Obosiți să simtă că trebuie să demonstreze mereu.
Să tragă mereu.
Să fie puternici mereu.
Iar uneori nici nu-și dau seama cât de greu le este până când corpul începe să spună:
„Nu mai pot în felul acesta.”
Și poate exact aici începe o altă înțelegere a abundenței.
Nu ca fugă.
Nu ca presiune.
Nu ca supraviețuire.
Ci ca o stare în care începi să te simți suficient de în siguranță încât să poți primi.
Ajutor.
Susținere.
Oportunități.
Liniște.
Bani.
Odihnă.
Și cred că aici este partea pe care mulți oameni nu o văd:
uneori problema nu este doar că nu vine ceea ce îți dorești.
Uneori problema este că sistemul tău este atât de obișnuit să stea în alertă, încât nici nu mai știe cum să primească fără frică.
Și sub toate acestea există, de multe ori, foarte multă tristețe.
Tristețea că ai dus multe singur(ă).
Că ai tras de tine ani întregi.
Că ai oferit mult și nu te-ai simțit văzut(ă).
Că ai sperat, ai construit, ai încercat… și uneori ai rămas doar cu oboseala.
Iar când tristețea aceasta rămâne în corp, începi să te închizi fără să-ți dai seama.
Te protejezi.
Controlezi mai mult.
Te relaxezi mai greu.
Primești mai greu.
De aceea simt că atelierul EFT de mâine, 29 mai este atât de important.
Tema atelierului este ✨ Tristețea – identifică și eliberează cauza emoției
Pentru că uneori nu avem nevoie să mai învățăm încă o strategie.
Uneori avem nevoie să ne permitem să simțim și să eliberăm ceea ce am ținut prea mult timp în noi.
În atelier vom lucra cu EFT pe:
tristețe,
dezamăgire,
pierdere,
oboseală emoțională,
și pe acel spațiu interior în care corpul începe din nou să se relaxeze și să simtă că poate primi.
👉 Dacă ești deja în abonament, ai acces inclus.
Iar dacă nu, poți:
• veni doar la acest atelier (doar live, fără înregistrare, cu 100 lei)
sau
• activa abonamentul live pentru 10 zile și ai acces și la celelalte ateliere din această perioadă (tot 100 lei)
Și mă bucur mult că am reușit să fac abonamentele mai accesibile în perioada aceasta, pentru că simt că oamenii au nevoie mai mult ca oricând de susținere, continuitate și un spațiu în care să nu mai simtă că trebuie să ducă totul singuri.
Poate abundența nu începe atunci când alergi mai tare după ea.
Poate începe atunci când corpul tău nu mai simte că trebuie să se lupte pentru fiecare lucru bun care vine către tine.
Cu drag,
Dorela
