M-am întors din tabără cu sufletul plin.
Obosită, recunosc, dar atât de recunoscătoare…
Și zilele acestea m-am surprins gândindu-mă mult la femeile care mi-au fost alături în tabără.
Pentru că mi-am dat seama de ceva.
An de an mergem în același loc. La aceeași pensiune.
Ne plimbăm pe aceleași poteci. Bem cafeaua în aceeași curte.
Și totuși…
Nu există două tabere la fel.
De fiecare dată simt că Dumnezeu pregătește exact persoanele care trebuie să fie împreună.
Și exact experiențele de care fiecare are nevoie.
Anul acesta m-a impresionat cel mai mult să revăd persoane care au fost și anul trecut.
Pentru că atunci când ești cu cineva zi de zi, schimbările se văd greu.
Dar când te revezi după un an…
Le vezi imediat.
Una dintre participante a venit pentru a doua oară.
Anul trecut era retrasă, timidă, parcă îi era teamă să ocupe spațiu.
Anul acesta era luminoasă.
Relaxată.
Atât de prezentă.
Și m-am surprins zâmbind.
Nu m-am gândit la ce făcusem eu și ce efect a avut tabăra.
Ci nu îmi venea să cred cât de frumos înflorise.
O altă participantă aproape că nu vorbea anul trecut.
Acum nu o mai puteai opri din povestit.
Alta mi-a spus că, după ce a avut curajul să facă o certificare despre care am vorbit anul trecut, și-a recuperat investiția foarte repede și astăzi lucrează cu oameni și simte cât de mult îi ajută. Înainte nici nu îndrăznea să creadă că așa ceva ar fi posibil.
Și atunci am înțeles încă o dată ceva.
Vindecarea nu se vede întotdeauna în timpul atelierelor sau în timpul taberelor.
De multe ori doar începe acolo.
Și adevărata transformare se vede luni mai târziu.
În felul în care vorbești.
În curajul cu care iei decizii.
În liniștea pe care o simți.
În relațiile tale.
În felul în care începi să ai încredere în tine.
Și cred că acesta este unul dintre motivele pentru care iubesc atât de mult taberele.
Pentru că oamenii își dau voie să lase jos măștile.
Nu mai trebuie să demonstreze nimic.
Nu mai trebuie să pară puternici.
Pur și simplu sunt.
Și, atunci când un om simte că este în siguranță, începe să se deschidă.
Iar când un om se deschide…
Se întâmplă lucruri extraordinare.
Anul acesta am lucrat diferit față de celelalte ediții.
Am vorbit despre Sistemul Semințelor.
Despre relația cu părinții.
Despre copilărie și relațiile de cuplu.
Despre relația cu noi înșine.
Și mi-am dat seama că îmi place foarte mult această structură.
Atât de mult, încât deja mă gândesc să aduc o parte din aceste schimbări și în programul Vindecă Relațiile Trecute, pe care îl vom relua la începutul anului viitor.
Va păstra aceeași esență.
Dar simt că a venit momentul să îl așez într-o formă nouă.
Mai aproape de ceea ce simt astăzi că au nevoie oamenii.
Iar asta mă bucură foarte mult.
Pentru că, după atâția ani, îmi dau seama că nici eu nu sunt aceeași.
Și poate tocmai asta este frumusețea.
Că vindecarea nu este un loc în care ajungem.
Este un drum.
Iar noi ne schimbăm pe măsură ce îl parcurgem.
Dacă ai simțit vreodată că ți-ar plăcea să trăiești experiența unei tabere, să știi că vor mai urma și altele.
Iar până atunci, dacă îți dorești un spațiu în care să lucrezi constant cu tine, să fii susținut(ă) și să faci parte dintr-o comunitate în care nu trebuie să porți nicio mască, mi-ar face plăcere să ni te alături în abonament.
Și te las cu o întrebare…
Dacă ne-am revedea peste un an, ce ți-ai dori să fie diferit la tine?
Cu drag,
Dorela
