După postările pe care le-am scris în ultimele săptămâni despre acel „Sunt bine” pe care îl spunem uneori mai mult pentru liniștea celorlalți decât pentru că îl simțim cu adevărat, mi-au scris mai mulți oameni.
Oameni care, dacă i-ai privi din exterior, ai spune că sunt bine.
Mi-a scris o persoană care își conduce propria afacere și despre care toată lumea credea că are totul sub control.
Mi-a scris o mamă care avea grijă de toți cei din jurul ei, dar care nu mai știa când a fost ultima dată când cineva a întrebat-o sincer dacă ea este bine.
Niciunul dintre ei nu părea că duce o luptă.
Și totuși, fiecare ducea una.
Cred că de multe ori uităm cât de puțin știm despre ceea ce se întâmplă în viața oamenilor din jurul nostru.
Vedem comportamente.
Vedem reacții.
Vedem câteva minute din viața lor.
Dar nu vedem nopțile în care nu au putut dormi.
Nu vedem grijile pe care le poartă în fiecare zi.
Nu vedem conversațiile pe care le au cu ei înșiși atunci când rămân singuri.
Iar uneori, partea cea mai grea nu este problema în sine.
Ci faptul că ajungi să crezi că trebuie să o duci singur.
Că nimeni nu ar înțelege.
Că nimeni nu a mai trecut prin asta.
Că toți ceilalți se descurcă mai bine decât tine.
Și, încet, începi să porți totul în tăcere.
Poate tocmai de aceea avem nevoie de mai multă blândețe.
Pentru că nu știm ce poartă oamenii în inima lor.
Uneori, persoana care pare cea mai puternică este cea care a obosit de mult să fie puternică.
Iar omul care îi sprijină pe toți ceilalți poate fi cel care are cea mai mare nevoie să fie ascultat.
Dar cred că există și cealaltă parte a poveștii.
Cea pe care o uităm atunci când ne este greu.
Faptul că nu trebuie să ducem totul singuri.
Că există oameni care pot asculta.
Oameni care pot înțelege.
Oameni care poate nu au soluția perfectă, dar pot fi acolo.
Și poate că unul dintre cele mai curajoase lucruri pe care le putem spune este:
„Mi-e greu.”
„Nu sunt bine.”
„Am nevoie de ajutor.”
Nu după ce am ajuns la limită.
Ci înainte.
Așa că astăzi mi-aș dori să rămânem, și tu și eu, cu două gânduri.
Să fim puțin mai blânzi cu oamenii din jurul nostru.
Și puțin mai sinceri cu noi înșine atunci când ne este greu.
Pentru că nu toate luptele se văd.
Dar asta nu înseamnă că trebuie duse în tăcere.
❤️ Sunt curioasă:
Care este un lucru pe care oamenii din jurul tău nu îl văd despre ceea ce trăiești acum?
