Ți-am povestit în august despre scris.
Despre cât am scris de-a lungul vieții mele, despre jurnalele mele și despre cât de bine știu eu că îmi face să scriu.
Și totuși, am avut o perioadă în care n-am scris.
Crezi că uitasem că îmi face bine?
Știam foarte bine. 😊
La fel cum știm că ne face bine să dormim suficient, să facem mișcare, să medităm, să tapotăm, să nu stăm până la 1 noaptea cu telefonul în mână…
Știm.
De fapt, cred că astăzi informația este pe toate gardurile.
Vrei să înveți EFT? Găsești.
Vrei o meditație? Găsești.
Vrei să afli despre emoții, relații, recunoștință, obiceiuri? Sunt cărți, podcasturi, YouTube. Inclusiv eu am foarte multe materiale pe care le ofer gratuit.
Nu cred că mai avem nevoie să plătim doar ca să primim încă “o informație”.
Diferența mare apare între:
„Da, da, știu asta.”
și
„Fac asta.”
Și m-am bucurat să pot observa concret asta și mai mult de când am mutat comunitatea de pe Telegram pe WhatsApp.
Pentru că acum avem grupurile separate, informația este mult mai ușor de urmărit și văd efectiv cum se întâmplă practica.
Cineva scrie recunoștințele și faptele bune de azi.
Altă persoană își amintește să facă și ea.
Cineva povestește ce a lucrat cu EFT.
Altcuiva îi aprinde un beculeț și începe să lucreze pe ceva ce tot amâna.
Nu mai este doar „am participat la atelier și am înțeles”.
Facem.
Și chiar și cei care nu scriu foarte mult îmi spun apoi, în ateliere sau în privat, cât de mult primesc doar citind și fiind acolo.
Zilele trecute v-am întrebat chiar pe voi, oamenii din grup, ce înseamnă comunitatea asta pentru voi.
Alexandra mi-a scris:
„Pentru mine acest grup în care practic recunoștința zilnic mă ajută să fiu consecventă, pentru că fac asta alături de voi de aproape 2 ani.”
Aproape doi ani.
Nu trei zile în care te entuziasmezi și apoi uiți. 😊
Dar mi-a rămas în minte și mesajul Cristinei.
Ea mi-a povestit că i-au trebuit câțiva ani până să-și dea voie să fie activă în grupuri.
La început îi era rușine că vedea ce fac ceilalți și ea nu făcea.
Și culmea…
rușinea că nu face o împiedica să facă și cel mai mic pas.
Până când, văzând susținerea și felul în care oamenii din grupul acesta se poartă cu ei înșiși și unii cu ceilalți, a apărut alt gând:
„Hei, și tu meriți să fii bine, ești în siguranță.”
Iar anul acesta și-a făcut o promisiune.
Nu o oră de practică pe zi.
Nu zece tehnici.
Un rând de recunoștință în fiecare zi.
Chiar și atunci când ziua este grea și nu simte recunoștință.
Și mi-a spus că lucrul acesta a schimbat mult felul în care se raportează la ea, la ceilalți, la divinitate.
Pentru mine, asta spune foarte bine ce poate face o comunitate.
Nu să-ți mai dea încă o tehnică despre care să spui:
„A, da, o știu și pe asta.”
Ci să te ajute să practici.
Și poate că atunci când nu facem lucrurile despre care știm că ne ajută, întrebarea nu este:
„Ce e în neregulă cu mine?”
Poate există rezistență.
Poate oboseală.
Poate perfecționismul acela, când spui „dacă n-am 30 de minute, mai bine nu fac deloc”.
Poate, undeva în noi, schimbarea pe care ne-o dorim încă nu se simte în siguranță.
Și exact la asta ne uităm mâine, 22 septembrie, la atelierul:
„Rutina și consecvența: de ce nu te ții de lucrurile care știi că te ajută.”
Nu vreau să-ți mai dau o listă cu lucruri pe care „ar trebui” să le faci. Cred că avem suficiente. 😊
Vreau să vedem ce face atât de greu să faci constant ceva despre care știi deja că îți face bine.
Atelierul este inclus în abonament.
Și dacă decizi să intri în ABONAMENT, intri și în comunitatea despre care ți-am povestit astăzi.
Pentru că uneori nu mai avem nevoie să știm încă ceva.
Avem nevoie de un loc în care să ne fie mai ușor să facem ceea ce știm deja. ❤️
Cu drag,
Dorela
