“Atenție, creează dependență.”

Stau și mă minunez eu de mine în perioada asta. 😊

Ți-am povestit acum ceva timp despre problema pe care am avut-o cu vederea.

Nu mai vedeam bine de aproape, am mers la control, iar medicul mi-a spus că, după 40 de ani, este normal ca vederea să slăbească și că am nevoie de ochelari.

Eu simțeam însă că ochii mei sunt foarte obosiți și am vrut să încerc ceva.

Am cerut niște picături pentru ochi și, în paralel, am început să fac sesiuni de eliberare emoțională.

Și uite că au trecut câteva săptămâni și eu încă îmi verific vederea. 😊

Iau telefonul, mă uit la scrisul mic și mă surprind gândindu-mă:

„Chiar văd.”

Nu perfect în fiecare moment. Când sunt foarte obosită simt și eu asta, mai folosesc picăturile când simt nevoia (foarte rar) și continui să lucrez cu mine.

Dar văd.

Și zilele trecute mi-am amintit ceva de la consultația aceea.

Când am cerut picăturile, doctorița mi-a spus foarte serioasă:

„Aveți grijă, pentru că picăturile creează dependență.”

Și m-a amuzat atunci, dar și acum, privind în urmă. Pentru că tocmai ochelarii, pe care mi-i recomanda cu atâta convingere, sunt cei care creează dependență. 

Și m-am gândit că, dacă e să fim sinceri, cred că și lucrul cu tine poate să creeze un fel de „dependență”. 😄

Doar că una care mie îmi place.

Pentru că eliberezi ceva și vezi cum te simți după.

Apoi apare o altă situație și începi să te prinzi:

„Stai puțin. De ce m-a afectat atât de tare?”

Sau observi că reacționezi de fiecare dată la fel când cineva îți spune un anumit lucru.

Sau că te blochezi când trebuie să ceri bani.

Că îți este foarte greu să spui nu.

Că te temi de confruntare.

Că faci iar ceva ce ți-ai promis de o sută de ori că nu mai faci.

Și, odată ce începi să te observi, devine greu să mai spui pur și simplu:

„Asta sunt eu.”

Începi să fii curios(oasă).

„Dar dacă nu sunt eu așa?”

„Dacă este o frică?”

„Dacă am învățat asta undeva?”

„Dacă este o emoție pe care o port de mult?”

Și mai lucrezi ceva. Și mai eliberezi ceva.

Apoi viața îți mai arată ceva. 😊

Nu pentru că ești „defect(ă)” și ai mereu ceva de reparat.

Ci pentru că, pe măsură ce te cunoști mai bine, începi să vezi lucruri pe lângă care înainte treceai fără să le observi.

Și vreau să spun aici ceva foarte clar.

Eu nu sunt împotriva medicilor și nu cred că lucrul emoțional trebuie să înlocuiască îngrijirea medicală.

Chiar acum lucrez cu o clientă căreia i-am spus foarte clar: „Lucrăm împreună, dar te rog să mergi și la medic. Aici ai nevoie și de ajutor medical.”

Eu cred foarte mult în a le folosi pe amândouă atunci când este nevoie.

Doar că mai cred și că merită să fim curioși și în legătură cu ceea ce se întâmplă în interiorul nostru.

Pentru că, uneori, lucrăm cu un lucru și descoperim că sub el mai era ceva.

Și încă ceva.

Și fiecare strat pe care îl eliberăm ne lasă puțin mai liberi.

Așa că, dacă asta se numește dependență… recunosc. 😄

Mie îmi place „dependența” de a mă cunoaște mai bine, de a elibera ce nu vreau să mai car cu mine și de a vedea ce se schimbă.

Iar dacă și tu ai ceva la care simți că te întorci iar și iar — o frică, o reacție, o situație care se repetă — putem să ne uităm împreună la ea.

În sesiunile individuale la distanță lucrăm exact așa: pornim de la ceea ce se întâmplă acum și vedem, pas cu pas, ce mai este acolo.

Dacă vrei să lucrăm împreună, răspunde-mi la email și povestim.

Cu drag,
Dorela