Vreau să te întreb ceva.
Dacă o prietenă dragă ți-ar povesti că a avut o zi grea, că n-a reușit să termine tot ce și-a propus și că, pe deasupra, a mai făcut și câteva greșeli, ce i-ai spune?
„Normal că n-ai reușit, iar nu te-ai organizat cum trebuie!”
„Nu ești în stare să te ții de nimic!”
„Uite cât de multe ai de făcut și tu pierzi timpul!”
Probabil că nu. 😊
Ai asculta-o, ai încerca să o înțelegi și poate i-ai aminti și câte lucruri a făcut bine în ziua aceea.
Dar cu noi înșine?
Ei, aici parcă avem alte reguli. 😄
Ne certăm că am amânat ceva, că am mâncat ce ne promiseserăm să nu mai mâncăm, că am reacționat urât într-o conversație sau că n-am făcut suficient.
Și avem impresia că, dacă suntem suficient de duri(e) cu noi, o să ne mobilizăm și o să facem mai bine data viitoare.
Dar te-ai gândit vreodată câtă energie consumi făcând asta?
Pentru că, în timp ce încerci să progresezi, o parte din tine este ocupată să o critice permanent pe cealaltă.
Și cât timp te lupți cu tine, îți poate fi foarte greu să mergi mai departe.
Mi-a atras atenția zilele acestea un mesaj din grupul nostru de Detox.
Una dintre participante ne povestea că a început programul cu intenția de a avea mai multă grijă de corpul ei și de a-i mulțumi pentru tot ce face pentru ea.
Și spunea un lucru care mi-a plăcut foarte mult: că și-a dat seama cât de mult și-a neglijat corpul în trecut. Când era obosit, în loc să-l asculte, trăgea și mai tare de el.
Iar acum își dorește să facă ceva bun pentru el.
Mi s-a părut foarte frumos felul în care a ales să privească experiența.
Pentru că poți să vrei să schimbi ceva la tine fără să pornești de la ideea că este ceva în neregulă cu tine.
Poți să vrei să ai mai multă grijă de corpul tău pentru că îl apreciezi, nu pentru că ești nemulțumită de el.
Poți să-ți dorești mai mult succes, mai mulți bani, relații mai frumoase și să te bucuri, în același timp, de viața pe care o ai acum.
Iar dacă ceva nu ți-a ieșit, poți să vezi ce ai de învățat din experiența aceea fără să te pedepsești pentru ea.
Eu cred că avem nevoie să facem mai multă pace în interiorul nostru.
Să vedem cum putem să lucrăm împreună cu noi, în loc să ne împotrivim permanent unei părți din noi.
Și de aici să construim ceea ce ne dorim în exterior.
Tocmai de aceea, astăzi, 26 octombrie, de la ora 19:00, avem atelierul EFT „Împăcarea din interior: manifestă succesul în viața ta”.
Vom lucra cu această luptă interioară, cu critica pe care ne-o adresăm și cu ceea ce ne împiedică uneori să facem pași spre obiectivele noastre.
Atelierul este inclus în abonamentul comunității, așa că, dacă îți dorești să participi, te poți alătura nouă.
[Intră în comunitate și participă la atelier]
Iar până atunci, îți propun să observi un lucru:
Pentru ce te cerți cel mai des cu tine?
Și, data viitoare când te surprinzi făcând asta, încearcă să-ți vorbești așa cum i-ai vorbi unei prietene dragi.
Sunt curioasă ce descoperi. ❤️
Cu drag,
Dorela