Rescrierea momentului nașterii: Primul pas în vindecarea relațiilor

Știai că multe dintre emoțiile și convingerile care ne influențează relațiile pot avea rădăcini în primele momente ale vieții noastre? În primul atelier din programul „Vindecă Relațiile Trecute”, ne-am concentrat exact pe aceste momente, explorând momentul nașterii și impactul emoțional pe care l-a avut asupra noastră, în cadrul unei meditații cu adevărat transformatoare.

De ce este important momentul nașterii?

Nașterea este unul dintre cele mai puternice evenimente din viața unui om, chiar dacă nu avem amintiri clare despre ea. Emoțiile trăite atunci – de către noi, dar și de către mama noastră – rămân stocate în subconștient și în corp, influențând felul în care ne percepem pe noi înșine și lumea din jur.


De exemplu:

  • Dacă nașterea a fost dificilă, putem purta în noi un sentiment de „luptă” constantă în viață.
  • Dacă nu am fost primiți cu căldură, e posibil să avem o frică de respingere sau de a nu fi suficient de buni.

În atelier, am lucrat la rescrierea acestui moment pentru a transforma emoțiile intense în energie pozitivă. 

O astfel de meditație poate da startul vindecării rădăcinilor emoționale și poate deschide calea către relații mai echilibrate și pline de înțelegere. Vrei să primești și tu această meditație?

Nu e prea târziu să începi vindecarea

Dacă ai simțit că acest program este pentru tine, dar încă nu ai făcut pasul, vreau să-ți spun că sunt ultimele zile în care poți să te alături acestei călătorii transformaționale.

Dacă alegi să te înscrii acum, vei primi:


Acces la toate cele 6 ateliere înregistrate, inclusiv sesiunea despre rescrierea momentului nașterii.
5 meditații ghidate pentru a-ți susține procesul de vindecare.
Acces live la atelierul 7, dedicat eliberării convingerilor limitative.
Sprijin din partea comunității prin grupul privat WhatsApp.

Totul la un preț foarte mic, doar 594 lei, o investiție care te ajută să începi vindecarea relațiilor trecute și să îți creezi un viitor mai armonios.

👉 Click aici pentru înscriere: Pachet înregistrări – Vindecă Relațiile Trecute

În plus, a fost și ultima ediție în această formă, așa că dacă ai amânat și ți-ai spus mereu că vei participa la următoarea, mi-ar părea rău să rămâi cu regretul acesta. 

Ia-ți acum pachetul de înregistrări, vezi atelierele în ritmul tău și pe 2 decembrie ne vedem live să lucrăm pe convingerile limitative care îți afectează relațiile. 

Ne vedem în grup!

Lasă un răspuns

Relația Perfectă

FREE
VIEW