Știi senzația aceea când iarba îți gâdilă tălpile?

Zilele trecute stăteam desculță pe iarbă.

Și, la un moment dat, m-am surprins zâmbind.

Nu făceam nimic special.

Nu meditam.

Nu aveam muzică.

Pur și simplu eram acolo.

Simțeam iarba cum îmi gâdilă tălpile, mă uitam la cer și, pentru câteva minute, parcă totul s-a liniștit.

Și mi-am adus aminte de copilărie.

Când eram mici, alergam desculți prin iarbă fără să ne spună nimeni că este un exercițiu de conectare sau de împământare.

Pur și simplu o făceam.

Era firesc.

Nu ne grăbeam nicăieri.

Nu aveam telefonul în mână.

Nu aveam o listă cu zece lucruri pe care trebuia să le rezolvăm.

Doar eram acolo.

Acum, privindu-l pe băiețelul meu cel mic, trăiesc din nou momentele acestea.

Îl văd cum descoperă iarba pentru prima dată.

Cum o atinge cu mânuțele.

Cum privește o frunză, o floare sau o furnică de parcă ar fi cel mai fascinant lucru din lume.

Și, de fiecare dată, îmi dau seama de simplitatea lucrurilor.

El nu are nevoie să învețe să fie prezent.

Noi, adulții, avem.

El doar trăiește. Copii știu asta instinctiv. 

Noi încercăm să ne aducem aminte cum se face.

Poate că nu învățăm să ne conectăm cu natura.

Poate doar ne amintim ceva ce știam deja.

Știi exercițiul acela cu „du-te și îmbrățișează un copac”?

Ani la rând mi s-a părut doar o glumă.

Astăzi îl privesc puțin diferit.

Mi-a plăcut foarte mult felul în care este prezentată natura în filmul Avatar.

Ca un organism viu.

Ca o rețea în care totul este conectat.

Și m-a făcut să mă gândesc că poate noi nu suntem separați de natură.

Poate facem parte din ea mai mult decât ne dăm seama.

Pentru mine, conectarea cu pământul înseamnă exact asta.

Să îmi dau voie să las jos ceea ce am dus toată ziua.

Să mă descarc de tensiune.

Să respir.

Să privesc cerul în locul ecranului telefonului.

Să observ verdele copacilor.

Să simt iarba sub tălpi.

Și să primesc liniștea pe care natura o oferă atât de generos.

Nu cred că este o întâmplare faptul că, după câteva minute petrecute astfel, atât de mulți oameni spun același lucru:

„Parcă m-am liniștit.”

Poate pentru că organismul nostru caută, mai mult decât orice, siguranță.

Iar natura știe să ne ofere exact această senzație.

Pe 18 august, în comunitate, vom avea un atelier care îmi este foarte drag:

„Conectare la energia pământului – stabilitate, siguranță și prezență.”

Va fi un spațiu în care ne vom opri puțin din alergare.

Ne vom întoarce în corp.

Vom elibera din tensiunile pe care le-am adunat și ne vom reconecta cu sentimentul acela simplu că suntem aici.

Prezenți.

Dacă simți că și tu ai nevoie de mai multă liniște în perioada aceasta, mi-ar plăcea să ni te alături.

Atelierul este inclus în abonament, iar în luna august am o ofertă specială pentru abonamentele anuale, despre care îți voi povesti foarte curând.

Dacă totuși vrei să afli detaliile mai devreme pentru a vedea dacă ți se potrivește, te rog să îmi dai un mesaj și îți povestesc mai devreme.

Până atunci…

Dacă ai ocazia, lasă telefonul câteva minute.

Descalță-te.

Ieși în iarbă.

Privește cerul.

Și vezi cum te simți.

S-ar putea să îți amintești ceva ce sufletul tău știa de mult.

Cu drag,

Dorela