Zilele acestea se simt diferit.
Poate pentru că am intrat deja în ritmul unui nou an.
Poate pentru că, după sărbători, lucrurile se mai așază.
Sau poate pentru că atunci când începe ianuarie, multe dintre emoțiile vechi nu mai pot fi ignorate.
În comunitate, reluăm întâlnirile live.
Ne revedem, ne reconectăm și începem anul cu un atelier Body Code,
📅 Mâine, 9 ianuarie, ora 18:30.
Este primul atelier de grup din acest an și, sincer, nu e întâmplător că vine acum.
Body Code lucrează acolo unde mintea nu mai are explicații.
La nivel de corp, de memorie emoțională, de dezechilibre vechi care au fost „ținute sub control”, dar nu vindecate.
Și, de multe ori, exact aceste dezechilibre sunt legate de povești care nu au fost recunoscute la timp.
În ultimele zile, lucrând la atelierul despre copiii nevăzuți din neam, am văzut foarte clar ceva:
– ceea ce este recunoscut începe să se vindece
– ceea ce rămâne ascuns continuă să apese.
Când o rană veche este:
– văzută,
– numită,
– eliberată,
nu dispare trecutul,
dar dispare încărcătura asociată ei, precum și nevoia subconștientă de a repeta mereu acele tipare care ne duc, inevitabil, la reactivarea rănii.
Corpul respiră altfel.
Relațiile se așază.
Apare mai multă liniște interioară.
Și, uneori, o claritate pe care nu ai avut-o de ani de zile.
Atelierul Body Code de mâine, 9 ianuarie este exact despre asta:
despre a lucra blând, dar profund, cu ceea ce corpul încă poartă.
Este un atelier cu plată, live, în cadrul comunității,
și un spațiu în care fiecare proces este respectat în ritmul lui.
În paralel, vreau să îți spun deschis că pentru atelierul de Sâmbătă, 10 ianuarie – Vindecarea legăturilor cu copiii nevăzuți din neam,
mai sunt doar 3 locuri disponibile.
Este un atelier care închide un capitol foarte vechi pentru multe persoane.
Un capitol care, odată așezat, schimbă felul în care intri în anul nou.
Dacă simți că ianuarie nu e despre grabă, ci despre a începe curat,
atât atelierul Body Code cât și atelierul special dedicat copiilor nevăzuți din neam sunt o invitație reală la a face exact asta.
Ne vedem:
– mâine, 9 ianuarie, la Body Code,
– și, pentru cele care simt chemarea, Sâmbătă, 10 ianuarie, într-un proces profund de așezare.
Detaliile și înscrierea le găsești aici:
[link Body Code] (dacă ești abonat/ă, ai atelierul inclus)
[link atelier copii nevăzuți] (costul este de 333 lei, dar dacă ești abonat/ă, ai o reducere specială disponibilă în grupul de telegram).
Cu drag,
Dorela