Sunt oameni care nu ar spune niciodată despre ei că au nevoie să controleze tot.
Ar spune doar că sunt responsabili.
Că le place să fie organizați.
Că preferă să știe din timp.
Că vor să fie pregătiți.
Că nu le place să lase lucrurile la voia întâmplării.
Și, până la un punct, toate acestea sunt firești.
Este bine să fii atent(ă).
Este bine să ai grijă.
Este bine să îți asumi viața, banii, relațiile, familia, alegerile.
Dar uneori, fără să îți dai seama, grija se transformă în control.
Iar controlul se transformă într-o stare continuă de alertă.
Nu mai faci lucrurile din liniște.
Le faci din teamă.
Te gândești la toate variantele în care ceva ar putea merge prost.
Încerci să previi fiecare problemă.
Îți este greu să delegi.
Îți este greu să te odihnești.
Îți este greu să primești ajutor fără să verifici dacă totul este „cum trebuie”.
Și poate că, din exterior, pari un om puternic.
Un om care duce.
Care rezolvă.
Care știe ce face.
Care ține lucrurile împreună.
Dar în interior poate fi foarte obositor.
Crede-mă că am simțit, pe pielea mea, poate prea mult timp, cum se simte nevoia aceasta de a controla totul și de a te asigura că totul va merge bine. Și, dacă ești sincer(ă), poate știi deja că nu poți, niciodată, să te asiguri că totul va merge așa cum îți dorești, oricât de multe eforturi ai face pentru asta.
Și spun că e obositor, pentru că atunci când trăiești mult timp cu senzația că „dacă eu nu sunt atent(ă), se întâmplă ceva rău”, corpul nu mai știe cum să se relaxeze.
Rămâne pregătit.
Mereu.
Pentru următoarea problemă.
Următoarea veste.
Următoarea cheltuială.
Următoarea emoție a cuiva drag.
Următorul lucru care trebuie ținut sub control.
Și, de multe ori, nevoia de control nu apare pentru că ești rigid(ă).
Apare pentru că, undeva în interior, o parte din tine nu se simte în siguranță.
Poate ai învățat devreme că trebuie să fii atent(ă).
Că nu te poți baza pe alții.
Că trebuie să anticipezi.
Că dacă lași garda jos, ceva te poate răni.
Și atunci controlul devine o formă de protecție.
Doar că, în timp, protecția aceasta începe să te coste.
Îți consumă energia.
Îți închide corpul.
Te face să îți fie greu să ai încredere.
Îți blochează capacitatea de a primi.
Îți lasă foarte puțin spațiu pentru nou.
Pentru că noul nu poate intra ușor într-un sistem care ține totul strâns.
De aceea, pe 9 iunie, avem atelierul:
✨ Renunță la control și creează spațiu pentru nou
Și sunt sigură că acest atelier poate aduce multă ușurare.
Pentru că nu lucrăm cu ideea de a „renunța la control” ca și cum ar trebui să te arunci în necunoscut fără sprijin.
Nu despre asta este vorba.
Lucrăm cu partea din tine care are nevoie să controleze ca să se simtă în siguranță.
Cu frica din spatele controlului.
Cu oboseala de a ține totul.
Și apoi, să ne dăm voie să creăm acel spațiu interior în care viața să poată curge și altfel.
Pentru că următorul pas nu este să faci mai mult.
Ci să slăbești puțin strânsoarea.
Să respiri.
Să lași loc.
Să vezi ce poate veni către tine atunci când nu mai încerci să controlezi fiecare detaliu.
Dacă ești deja în abonament, ai acces inclus la atelier.
Iar dacă nu ești, poți veni prin abonamentul live și poți simți cum se lucrează în acest spațiu.
👉 Detalii și înscriere: [ABONAMENT LIVE]
*Poți alege să te abonezi o lună cu 198 lei, sau 10 zile cu 100 lei. Ai acces live la toate ateliere care au loc în perioada aleasă.
Poate nu trebuie să renunți la responsabilitate.
Poate ai nevoie doar să nu mai confunzi responsabilitatea cu încordarea permanentă.
Cu drag,
Dorela