Gândurile nu sunt întotdeauna adevărul. Uneori sunt doar ecoul unei răni vechi.

Ți s-a întâmplat vreodată să porți în minte aceeași conversație de zeci de ori?

Să analizezi un mesaj.

O decizie.

O întâlnire.

O situație.

Și cu cât te gândești mai mult la ea, cu atât te simți mai rău?

Poate începi cu o întrebare simplă.

Și ajungi la zece scenarii.

Poate cineva nu răspunde la telefon.

Și mintea începe imediat:

„Sigur s-a supărat.”

„Am făcut eu ceva.”

„Poate nu mai vrea să vorbească cu mine.”

Poate apare o cheltuială neașteptată.

Și deja te gândești la toate problemele financiare care ar putea urma.

Poate ai o durere în corp.

Și în câteva minute ai trecut prin toate variantele posibile și prin cele mai negre scenarii.

Mintea face asta.

Mai ales atunci când nu se simte în siguranță.

Dar am observat ceva foarte interesant.

De cele mai multe ori nu situația în sine ne consumă.

Ci povestea pe care o construim în jurul ei.

Pentru că între realitate și ceea ce simțim există adesea un spațiu.

Iar acel spațiu este umplut de interpretările noastre.

De experiențele noastre.

De fricile noastre.

De rănile noastre mai vechi.

Două persoane pot trece prin exact aceeași situație.

Una își spune:

„Se va rezolva.”

Cealaltă:

„Este un dezastru.”

Situația este aceeași.

Povestea este diferită.

Și aici începe să se schimbe totul.

Pentru că de cele mai multe ori gândurile care se repetă nu sunt despre prezent.

Sunt despre trecut.

Despre momente în care ai fost respins(ă).

Despre momente în care ai fost criticat(ă).

Despre momente în care nu te-ai simțit suficient de bun(ă).

Sau suficient de important(ă).

Și atunci mintea încearcă să te protejeze.

Analizează.

Controlează.

Anticipează.

Se pregătește pentru ce este mai rău.

Doar că această protecție vine cu un cost.

Oboseală.

Anxietate.

Neliniște.

Și senzația că nu te mai poți opri din gândit.

Dacă te regăsești în asta, vreau să-ți spun ceva important:

Nu trebuie să crezi fiecare gând care îți trece prin minte.

Știu că pare prea simplu ca să funcționeze.

Dar uneori este una dintre cele mai eliberatoare conștientizări.

Faptul că un gând există nu înseamnă că este adevărat.

Faptul că îl repeți de o sută de ori nu îl face mai real.

Și faptul că te sperie nu înseamnă că se va întâmpla.

Uneori este doar ecoul unei răni care încă își caută vindecarea.

De aceea îmi place atât de mult lucrul cu emoțiile.

Pentru că de multe ori nu gândul este problema.

Gândul este doar mesagerul.

Iar dacă lucrezi doar cu gândul, fără să vezi emoția din spatele lui, este ca și cum ai tăia buruiana fără să scoți rădăcina.

În sesiunile individuale și în ateliere, mergem dincolo de povestea pe care o spune mintea.

Căutăm emoția.

Experiența.

Convingerea.

Locul din care acel gând continuă să se hrănească.

Și când lucrezi acolo, de multe ori observi ceva surprinzător:

Nu mai trebuie să lupți cu gândul.

Pentru că începe să își piardă puterea singur.

Dacă simți că mintea ta nu se oprește niciodată.

Dacă te surprinzi construind scenarii peste scenarii.

Dacă te-ai săturat să te lupți cu aceleași gânduri iar și iar.

Te invit mâine la atelierul „Eliberează-ți mintea: ieși din bucla gândurilor negative”.

Vom lucra împreună cu emoțiile și tiparele care alimentează aceste gânduri și vom explora cum putem ieși din cercul grijilor, al îndoielii și al scenariilor care ne consumă energia.

Pentru că uneori nu ai nevoie să gândești mai mult, pozitiv, ca să combați aceste gânduri negative.

Ai nevoie să eliberezi ceea ce hrănește acele gânduri.

Abonații au acces inclus.

Iar dacă nu ești încă abonat(ă), te poți alătura și poți participa live alături de noi.

Înainte de a-mi lua rămas bun, te las cu o întrebare:

Care este gândul care se repetă cel mai des în mintea ta în această perioadă?

Și dacă acel gând ar putea vorbi, ce frică sau ce durere crezi că ar încerca să îți arate?

Cu drag,

Dorela ❤️

Lasă un răspuns

Relația Perfectă

FREE
VIEW