În ultima perioadă m-am gândit mult la cât de ușor ne este să spunem:
„Mă descurc.”
Și cât de greu ne este, uneori, să spunem:
„Nu mai pot.”
Sau:
„Am nevoie de ajutor.”
Poate pentru că am învățat că trebuie să fim puternici.
Să ținem lucrurile sub control. Să nu îi împovărăm pe ceilalți. Să nu deranjăm. Să nu arătăm prea mult din ceea ce doare.
Și atunci facem ce știm.
Zâmbim. Răspundem la mesaje.
Ne ocupăm de copii, de muncă, de casă, de oameni, de responsabilități.
Spunem „sunt bine” suficient de des încât, la un moment dat, aproape că începem să credem și noi.
Dar sunt momente în care sufletul are nevoie de mai mult decât disciplină. Mai mult decât explicații.
Mai mult decât un exercițiu făcut în grabă, între două responsabilități, fără să ai cu cine să împărtășești ce trăiești.
Sunt momente în care ai nevoie de un loc.
Un om.
O voce.
O prezență.
Un spațiu în care să poți spune adevărul despre cum te simți fără să te temi că vei fi judecat(ă).
Și cred că acesta este unul dintre lucrurile pe care le uităm cel mai des:
nu am fost făcuți să trecem singuri prin toate.
Da, este important să lucrăm cu noi.
Să ne observăm.
Să folosim tehnici.
Să respirăm.
Să ne întoarcem la corp.
Dar uneori transformarea nu vine doar din informație.
Vine din conexiune.
Din momentul acela în care cineva îți spune:
„Și eu am trecut prin ceva asemănător.”
Sau:
„Te înțeleg.”
Sau pur și simplu rămâne acolo cu tine, fără să încerce să te repare.
De-a lungul anilor, în ateliere, în sesiuni și în comunitate, am văzut de multe ori cât de mult se schimbă ceva în oameni atunci când realizează că nu sunt singuri.
Că nu sunt „defecți”. Că nu sunt prea sensibili.
Că nu sunt singurii care se simt pierduți, copleșiți, obosiți sau speriați.
Și uneori, doar această conștientizare aduce un fel de ușurare.
Ca și cum corpul poate să respire puțin.
Ca și cum povara nu mai apasă la fel.
De aceea iubesc atât de mult spațiile în care lucrăm împreună.
Îmi plac atelierele live, pentru că simt energia oamenilor și văd transformările care apar chiar în timpul întâlnirilor.
Îmi este foarte drag și grupul nostru de Telegram, unde, zi de zi, împărtășim motive de recunoștință, micile victorii, semințele frumoase pe care le plantăm, dar și provocările prin care trecem. Pentru că nu există doar zile perfecte. Există și zile în care avem nevoie să știm că cineva ne înțelege.
Iubesc taberele, pentru că acolo se creează o conexiune greu de descris în cuvinte.
Și iubesc abonamentul, nu doar pentru atelierele și resursele pe care le conține, ci pentru comunitatea care s-a format în jurul lui. O comunitate în care oamenii se susțin, se inspiră și își amintesc unii altora că nu trebuie să treacă singuri prin tot ceea ce trăiesc.
Peste doar câteva zile, ne întâlnim în Maramureș, în tabăra Vindecă Relațiile Trecute.
Și simt că și acolo se va crea un astfel de spațiu.
Un loc în care oamenii nu vin doar să învețe ceva.
Vin să fie susținuți. Să lase garda jos. Să fie văzuți.
Să se reconecteze cu ei și cu ceea ce au dus poate prea mult timp singuri.
Iar dacă nu poți veni în tabără, vreau să știi că spațiul acesta există și în abonament, lună de lună.
În iulie vom continua cu ateliere despre visuri mari, bucurie, gânduri negative, rezonanță emoțională și vinovăție.
Teme foarte vii. Foarte omenești.
Teme prin care trecem cu toții, într-un fel sau altul.
Iată programul pe luna iulie:
✨ 1 iulie, ora 20:00 – Body Code
✨ 7 iulie, ora 12:00 – Energia visurilor mari: eliberează teama de a visa și de a primi mai mult
✨ 7 iulie, ora 20:00 – Eliberează-ți mintea: ieși din bucla gândurilor negative (Codul Emoțiilor)
✨ 13 iulie, ora 17:00 – Meditația Bucuriei (gratuită)
✨ 13 iulie, ora 19:00 – Mastermind – Sistemul Semințelor
✨ 15 iulie, ora 19:00 – Rezonanță emoțională: cum te influențează energiile pe care nu le vezi (Codul Emoțiilor)
✨ 28 iulie, ora 20:00 – Vinovăția – identifică și eliberează cauza emoției (EFT)
Poate că una dintre aceste teme este exact răspunsul de care ai nevoie în perioada aceasta.
Iar acum, vreau doar să îți las această idee:
poate nu trebuie să aștepți să ajungi la limită ca să ceri sprijin.
Poate nu trebuie să duci totul singur(ă) ca să dovedești că ești puternic(ă).
Poate, uneori, cel mai mare act de curaj este să spui:
„Am nevoie de ajutor.”
Cu drag,
Dorela
