„Stai să văd în ce dispoziție vine acasă…”

Am auzit de mai multe ori, de la femei apropiate mie, sau de la cliente, o frază care de fiecare dată mă pune pe gânduri:

„Stai să văd în ce dispoziție vine acasă și apoi văd dacă pot să-i spun.”

Au ceva important de discutat cu partenerul. Le-a deranjat ceva. Au nevoie de ceva.

Dar înainte să deschidă discuția, trebuie să vadă cum e el.

E bine dispus? E obosit? E nervos?

„Mai bine nu-i spun acum, că se supără.”

Și recunosc că mie mi se pare foarte greu să trăiești așa într-o relație.

Eu sunt mai degrabă omul care spune ce are de spus. 😊

Am trecut și eu prin relații în care lucrurile nu au fost întotdeauna echilibrate, dar acum, cu soțul meu, pentru mine este foarte important să putem vorbi. Să putem spune când ceva ne deranjează, să nu fim de acord, să avem fiecare nevoile și limitele personale.

Asta nu înseamnă că trebuie să ne certăm.

Și cred că exact aici este diferența.

Pentru că a te confrunta cu cineva nu înseamnă neapărat a te certa cu el.

Înseamnă uneori doar să poți spune:

„Nu sunt de acord.”

„Asta m-a deranjat.”

„Nu pot să fac asta.”

„Am nevoie de altceva.”

Și, de fapt, nici măcar nu este doar despre relațiile de cuplu.

Poate șeful tău îți mai pune ceva pe birou, deși deja ai prea multe, și tu spui „sigur”, pentru că nu vrei să pari dificil(ă).

Poate un coleg îți pasează din nou ceva ce nu este responsabilitatea ta și nu spui nimic, deși te enervează de fiecare dată.

Poate un client îți cere încă ceva în plus și nu-i spui că acel lucru nu era inclus în oferta acceptată.

Sau poate este mama ta, o prietenă, un frate.

Se schimbă omul din fața ta, dar în interior se întâmplă cam același lucru:

„Mai bine tac, ca să nu iasă discuții.”

Și uneori nici nu ne dăm seama că facem asta.

Spunem că nu merită.

Că suntem mai înțelepți(te).

Că nu vrem scandal.

Că „lasă, fac eu”.

Și sigur că există momente în care chiar alegem conștient să nu intrăm într-o discuție.

Dar există o diferență mare între:

„Aleg să nu spun asta acum.”

și

„Nu pot să spun asta pentru că mi-e frică de ce se va întâmpla dacă o spun.”

Cred că aici merită să ne uităm puțin mai atent.

Pentru că uneori nu ne este frică de confruntare în sine.

Ne este frică de ce credem că am putea pierde dacă spunem ce avem de spus.

Poate aprobarea celuilalt.

Poate relația.

Poate un client.

Poate jobul.

Poate imaginea noastră de persoană bun(ă), înțelegător(oare), care nu creează probleme.

Sau poate doar liniștea de moment.

Și atunci tăcem.

Doar că ceea ce nu spunem nu dispare.

Uneori îl luăm cu noi și ne mai gândim la discuția aceea de zece ori. Ne imaginăm ce am fi putut să spunem. Ne enervăm din nou. Sau spunem DA de atâtea ori, încât la un moment dat nici noi nu mai știm unde am fi vrut, de fapt, să spunem NU.

Pe 9 septembrie, la atelierul „Eliberează frica de confruntare: exprimă-te fără blocaje”, exact la lucrurile astea vreau să ne uităm.

Nu vreau să îți dau curaj să te cerți. 😊

Ci vreau să vedem ce se întâmplă în noi atunci când vrem să spunem ceva și nu putem.

Ce ne sperie atât de tare la reacția celuilalt?

Și ce putem elibera de acolo, ca să putem spune ce avem de spus fără să intrăm nici în luptă, nici în tăcere?

Atelierul este inclus în abonament. Dacă vrei să participi sau vrei să afli cum poți intra în comunitate, răspunde-mi la email și îți trimit detaliile.

Cu drag,
Dorela