[povestea mea] Mi-am simțit inima grea, sufocată de resentimente și răni din trecut.

Cât de des ți se întâmplă să te uiți la relațiile celor din jur și să îți analizezi propriile relații prin comparație?

Poate că vezi un cuplu care pare foarte armonios, partenerii se iubesc, se sustin, comunică eficient și te gândești cât sunt de norocoși. 

Sau vezi oameni care au relații tensionate cu toți cei din jur, cupluri care se ceartă, echipe care par să nu funcționeze, parteneriate care se destramă din cauza lipsei de comunicare și ajungi să crezi și mai tare că e greu să interacționezi armonios cu toată lumea sau chiar că “relațiile sunt complicate”. 

Știi, a fost o perioadă în viața mea când lucrurile au fost tocmai pe dos în viața mea. Deși credeam cu tărie că o relație poate (chiar trebuie) fi armonioasă și plină de iubire, pe termen lung, nu reușeam să văd o astfel de realitate pentru mine.

Aproape că am devenit sceptică în legătură cu evoluția relațiilor pe termen lung.

Când vedeam cupluri fericite, îmi spuneam că probabil sunt în perioada de început, când totul pare roz. 

Pentru că eu nu reușeam să am relații de calitate cu toți cei din jur, să mă simt bine cu mine și să interacționez autentic cu oamenii din viața mea. 

Chiar și când am găsit bărbatul alături de care am decis să-mi petrec restul zilelor, la scurt timp vechile convingeri au început să-mi remodeleze, ușor ușor, realitatea și, după cum probabil știi, am ajuns în prag de divorț. 

E ușor să dai vina pe ceilalți sau să crezi că relația este grea / rece / tensionată / … (completează tu) din cauză că persoana cealaltă este încăpățânată / geloasă / egoistă / … (completează tu). 

Și să pleci. Din relație. Din firmă. Din relația de prietenie. 

Doar că, la scurt timp, ajungi într-o altă relație, într-o altă firmă, într-o altă relație de amiciție, experimentând fix același tip de interacțiune cu un alt om gelos / egoist / încăpățânat, etc …

Sigur că poți să pleci din nou, poate cu convingerea că “oamenii sunt …” sau că “nu trebuie să ai încredere în nimeni ” și altele asemenea. 

Dar până când?

Și mie mi-a luat destul de mult timp să înțeleg că nu în ceilalți este răspunsul, ci în mine. 

Mi-am simțit inima grea, sufocată de resentimente și răni din trecut. Deși auzisem deja că ceilalți sunt doar oglinda în care se reflecă ceea ce am în interior mi-a luat foarte mult timp să procesez această informație.

Când am început să lucrez cu energia mea, să curăț rănile trecutului, să eliberez emoțiile captive și să mă eliberez de tiparele și convingerile pe care le-am îmbrățișat crezând că mă vor proteja de suferință, am început să curăț și oglinda în care mă priveam, zi de zi. 

Și, ca prin magie, relațiile mele au început să fie mai calme, mai autentice, mai armonioase. Am început să mă descopăr pe mine și să-mi dau voie să fiu așa cum sunt. Apoi să exprim ceea ce sunt și ceea ce simt, fără teamă că voi fi judecată, respinsă sau abandonată. 

Nu este o pastilă magică. Este o călătorie care pentru cineva poate părea grea, pentru altcineva poate părea ușoară. 

Nu știu cum va fi pentru tine, dar ce pot să îți spun este că merită. 

Și că TU meriți. 

     

      • Meriți să trăiești relații autentice și armonioase

      • Meriți să faci pace cu trecutul și să lași jos de pe umerii tăi toată povara amintirilor dureroase

      • Meriți să trăiești în acord cu adevărul tău și să te eliberezi de modelele preluate din exterior

      • Meriți să îți deschizi inima și să ai încredere că vei lua deciziile cele mai bune

      • Meriți să trăiești relații de calitate, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional

    Propria mea călătorie de eliberare de trecut și de construire a unor relații de calitate, atât cu soțul meu, cu copiii, cât și pe plan profesional, precum și experiența în lucrul 1 la 1 în sute de sesiuni dedicate provocărilor în relații m-au ajutat să creez programul VINDECĂ RELAȚIILE TRECUTE și să îl îmbunătățesc continuu pentru a-ți face călătoria mai plăcută, mai rapidă și să te susțin să ajungi cât mai ușor la destinație. 

    Săptămâna viitoare începe o nouă ediție a programului, iar Luni ne vedem pentru primul atelier, în care vom lucra pe relația cu mama. 

    Dacă și tu simți că ai provocări în relații, dacă simți că ai preluat tipare din trecut sau că eșecurile și trădările din relațiile trecute te fac să-ți fie teamă să te deschizi în relațiile tale, e momentul să te desprinzi, cu iubire, de tot bagajul trecutului. 

    Este momentul să-ți onorezi trecutul, cu toate lecțiile lui, să îți eliberezi prezentul și să creezi un viitor așa cum îți dorești.

    Lasă un răspuns

    Relația Perfectă

    FREE
    VIEW