Ok, am prelungit OFERTA încă 2 zile. Cine mai vrea abonament GRATUIT pentru o lună?

Luna aceasta a început cu câteva zile libere pentru majoritatea oamenilor, iar eu, nu știu cum, dar am început luna în forță, cu multe ateliere, cu webinarul gratuit și cu alte participări la evenimentele altor colaboratori de-ai mei. 

Nu știu dacă a fost potrivit sau nu și pentru tine, eu mă bucur că foarte multe persoane au reușit să vină în direct la ateliere, dar și să le urmărească în înregistrare apoi. Mă bucur, pentru că zilele acestea mai liniștite creează cadrul perfect pentru curățenia interioară. 

Însă, pot să înțeleg că zilele acestea mai sunt și pentru ieșiri, pentru timp petrecut cu familia sau chiar și liniște și atât, așa că nu toată lumea care și-ar fi dorit să fie prezentă a și reușit. 

Este și cazul tău?

Citește până la final, pentru că te așteaptă o surpriză. 

Sâmbătă, chiar în seara dinainte de Paște, am susținut un webinar gratuit în care am vorbit despre impactul pe care relația cu părinții îl are în viața ta.  

A fost un webinar foarte intens și util, iar feedback-ul pe care l-am primit în timpul webinarului, dar și ulterior a fost extraordinar. Mă bucur pentru eliberările pe care le-am făcut în timpul întâlnirii noastre și pentru conștientizările pe care fiecare dintre voi le-ați avut.

Am povestit și despre propriile mele provocările pe care le-am avut de-a lungul timpului și poate că deja mai știi povestea mea din carte și din diverse alte ocazii în care am mai povestit-o. 

Pentru mine, lucrul pe relația cu părinții m-a ajutat foarte tare și, de fiecare dată când am lucrat, noi și noi straturi au ieșit la suprafață și am avut ocazia să eliberez alte și alte blocaje, de fiecare dată. 

Ce vreau să-ți reamintesc este că:

  • Vindecarea relației cu părinții este un proces care durează și este destul de intens. Să lucrezi o singură dată cu siguranță nu este de ajuns, deși progres este, cu siguranță.
  • Vindecarea relației cu părinții poate avea un impact extraordinar asupra vieții tale, în toate ariile ei. Și merită din plin!

E important însă ca de fiecare dată când lucrezi să ai un obiectiv clar, o intenție, un aspect pe care îl vrei îmbunătățit, astfel încât să poți observa și schimbările care apar în viața ta. Nu vor fi singurele, probabil, pentru că fiecare sesiune de eliberare emoții și blocaje poate avea impact în mai multe arii. 

Însă, e important să pornești de la o intenție, pentru că astfel vei putea observa și celebra rezultatele pozitive în viața ta. 

Te invit să vizionezi și tu înregistrarea webinarului de sâmbătă, AICI, pentru a înțelege mai bine cum funcționează lucrul energetic și, de ce nu, să te bucuri și tu de eliberările făcute în timpul webinarului. 

Am lucrat în direct cu 2 persoane, pornind, așa cum îți spuneam de la o provocare, pentru a avea o intenție clară. 

Cu Anamaria, de exemplu, am lucrat pe faptul că se simte blocată în a vorbi în public și pe fluctuația resimțită în plan financiar. Veniturile ei sunt când sus, când jos și își dorește să aibă o anumită constanță. 

Știi cum se simțea Anamaria după ce am făcut eliberările?

Iată cuvintele ei: „Mă simt foarte bine. Durerea de la inimă și de la pulsul de la mâna dreaptă a dispărut. E senzația aceea că aș pluti într-un ocean de fericire.”

Mie aproape că mi-au dat lacrimile când am auzit-o. Sunt atât de fericită de rezultatele voastre! 

Și îmi doresc să te văd și pe tine, la tel ca pe fiecare membru al acestei comunități, că te bucuri de rezultate extraordinare în viața ta. 

Iar relația cu părinții este un punct foarte important cu care să începi. 

Iar dacă ești gata să începi, te invit alături de mine în programul Vindecă Relațiile Trecute, un program complex care se ocupă de curățarea emoțiilor captive, a blocajelor, a tiparelor și convingerilor negative pe cele mai importante 5 tipuri de relații din trecutul tău (relația cu mama, cu tata, cu alte persoane importante din copilărie, cu foștii parteneri, cu tine), dar și de alte echilibrări necesare pentru a curăța planul relațiilor. 

Sâmbătă am făcut o ofertă, valabilă 48 de ore.

Doar că nu toată lumea a reușit să vadă reluarea webinarului, aici, destul de repede și am primit multe mesaje că ați ratat reducerea. 

Așa că, acum, astăzi, am reactivat codul WEBINAR, cu care, dacă te înscrii aici, în programul Vindecă Relațiile Trecute, ediția care începe în 20 mai, beneficiezi de:

  • Preț SPECIAL – 1.101 LEI în loc de 1.470 lei pentru toate cele 7 întâlniri + toate bonusurile de pe site
  • O lună de ABONAMENT – All Inclusive (acces la toate atelierele live + toate înregistrările de pe platformă, pentru 30 de zile), complet GRATUIT (prețul abonamentului este de 237 lei pe lună)
  • Un voucher de 100 lei valabil pentru Tabăra Vindecă Relațiile Trecute, care va avea loc în perioada 19-21 iulie în România (ne vedem fizic!)

Este o ofertă deosebită cu care nu te vei mai întâlni, cu siguranță. 

Locurile în program sunt limitate și mă pregătesc să se ocupe în aceste 2 zile de promoție, așa că, dacă simți că e momentul să-ți iei viața în propriile mâini și să eliberezi calea către relațiile armonioase pe care ți le dorești, te aștept cu drag și pe tine să te înscrii astăzi în program. 

Înscrie-te aici și nu uita să adaugi codul WEBINAR pentru a se aplica reducerea și bonusurile de mai sus. 

De-abia aștept să ne vedem în program!

Lasă un răspuns

Relația Perfectă

FREE
VIEW