Petrecerea de ziua mea s-a terminat. Dar cine spune că nu ne putem bucura în continuare?

Poate că ai văzut invitația mea la petrecerea ce a ținut 10 zile sau poate chiar ai fost printre cei care m-au onorat cu prezența lor. 

Mă bucur că au fost multe persoane care mi-au acceptat invitația și au petrecut 10 zile navigând prin universul meu și bucurându-se de avantajele abonaților All Inclusive

Știi, când am creat abonamentele, am avut senzația că oamenii nu vor reuși să își acorde timp să participe la atât de multe ateliere. 

De aceea am variante cu 1 atelier, 3 ateliere sau 5 ateliere

Dar ghici ce? Abonamentul All Inclusive este și cel mai apreciat, deoarece vine cu foarte multe beneficii. 

Dacă ai fost și tu la ziua mea, sunt curioasă să îmi spui cum ți s-a părut tot ce ai găsit în platformă și câte ateliere ai reușit să vezi în aceste zile. Și sper că rămâi alături de mine și te bucuri de noile ateliere pe care ți le-am pregătit.

Iată, mai jos programul lunii martie.

ateliere martie relatia perfecta

Că alegi să te abonezi la EFT, Codul Emoțiilor și Body Code sau chiar la All Inclusive, sau că participi doar la unul dintre ateliere, sunt sigură că vei face cum este mai bine pentru tine. 

Începem luna în cel mai frumos mod, cu un atelier care va scoate la suprafață un nou TU, revitalizat. 

Așa cum curățenia de primăvară, în casă, în garderobă, în proiecte, e foarte utilă, și un astfel de refresh în emoții este foarte folositor. 

Odată cu venirea primăverii, nivelul nostru de energie crește, corpul se trezește la viață și starea noastră de spirit e din ce în ce mai bună.  Un moment excelent pentru a investi în tine și a te bucura de valul acesta de energie pentru a te ocupa de starea ta de bine.

Pentru că, așa cum știi, ai nevoie să faci curat în emoții pentru ca energia să curgă lin prin corpul tău, să lași loc noilor idei, pentru acțiuni diferite și să ai gânduri tot mai bune. 

Atelierul are loc chiar pe data de 1 martie (la ora 17.00) și de-abia aștept să ne vedem să sărbătorim împreună venirea primăverii.

Iar apoi ne vedem pe 5 martie la Body Code. Aici, probabil știi deja, nu avem o temă. Voi alege 3 persoane dintre participanții care s-au conectat și vom lucra pe provocările propuse de aceștia. Eliberăm blocajele la întreg grupul și ne bucurăm de efectele eliberărilor, echilibrărilor și alinierilor. 

Dacă ești abonat(ă), vei primi link-urile pentru fiecare dintre atelierele pe care le ai incluse în abonament. 

Dacă nu ești încă abonat(ă), alege de aici abonamentul care ți se potrivește, activează-l și primește acces chiar de la primul atelier din luna martie.  

Ne vedem pe 1 martie. Ești gata să scoți la suprafață un nou TU, după revitalizarea de primăvară?

Lasă un răspuns

Relația Perfectă

FREE
VIEW